Constantin Toma – mesaj despre ultimele două săptămâni

0
1178

Primarul Constantin Toma, după cum i-a obişnuit pe buzoieni, a făcut un scurt rezumat al ultimelor două săptămâni, pe o reţea de socializare, pentru a-i ţine la curent.

În ultimele două săptămâni au fost multe întâmplări bune și mai puțin bune.
Cel mai important eveniment a fost festivalul „Benone Sinulescu” – prima ediție unde au paticipat mii de buzoieni care s-au bucurat să-l omagieze pe marele nostru artist la împlinirea vârstei de 80 de ani, dar și la peste 60 de ani de activitate.
A fost prezentă o mare parte din elita muzicii populare românești, dar și tinere talente din toată țara care s-au întrecut în cadrul concursului programat.
Probabil niciodată la Buzău nu a avut loc un eveniment de o asemenea anvergură și de un asemenea nivel! Buzăul și Benone Sinulescu meritau asta!
Pe de altă parte, am avut surpriza neplăcută în cadrul ședinței Consiliului Local ca unii colegi din PSD să se plaseze în mod ciudat de partea grupării Tescaru.
Încă o dată, buzoienii sunt furați la factura de apă de această grupare.
Avem cea mai scumpă apă din România, iar prețul apei meteorice a fost stabilit fraudulos!
În rest, lucrăm să punem în aplicare investițiile de 10 milioane de euro. În această lună vom inaugura deja primele 3 străzi din cele 54, neasfaltate niciodată,
a declarat primarul Constantin Toma.

LASA UN RASPUNS

Te rugam sa scrii un comentariu!
Introdu Numele Tau