150 de ani de la deschiderea Colegiului Naţional „B.P. Haşdeu” | Iată mesajul prefectului

0
1297

„Astăzi, 12 septembrie 2017, se împlinesc 150 de ani de când Colegiul “Bogdan Petriceicu Hasdeu” şi-a deschis porţile pentru a-i întâmpina pe primii săi elevi şi, cu ocazia acestui eveniment de neuitat pe care îl marcăm împreună, adresăm salutul nostru călduros și deplina recunoștință iluştrilor dascăli care, prin modul excepţional în care şi-au împlinit menirea, au avut un rol decisiv în formarea profesională şi spirituală a atâtor generaţii de tineri demni să poarte ștafeta responsabilității de schimbare a societății românești.

Ca buzoieni, încercăm un puternic sentiment de mândrie de fiecare dată când afirmăm că avem în orașul și județul nostru una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din România, care a dat de-a lungul timpului specialişti de renume în toate sectoarele de activitate şi, în acest context, nu putem să nu-i amintim pe străluciții noștri înaintași, profesorii universitari și medici George Emil Palade și Constantin I. Parhon sau pe istoricul Constantin Giurescu, la a căror formare au contribuit în mare măsură și dascălii acestei școli.

De asemenea, nu putem să nu remarcăm că, și în prezent, Hasdeul rămâne una dintre cele mai importante pepiniere ale inteligenței românești, capabilă să furnizeze tineri pregătiți pentru toate domeniile de vârf: cercetare, medicină, economie, științe juridice și multe altele.

Sufletele noastre vibrează de emoţie alături de toţi cei ce duc mai departe “spiritul hasdeian” şi, în această minunată zi de sărbătoare, vă asigurăm de tot sprijinul şi dorinţa de implicare în îndeplinirea proiectelor dumneavoastră prezente şi viitoare!

La Mulţi Ani tuturor!”

Prefectul Judeţului Buzău, CARMEN ADRIANA ICHIM

LASA UN RASPUNS

Te rugam sa scrii un comentariu!
Introdu Numele Tau